Jucatorii dependenti de jocuri de noroc

Astăzi m-am gândit să scriu despre cum luptăm cu dependența de jocurile de noroc și cum putem preveni să nu cădem dintr-o simplă joacă într-un viciu la fel de dăunător ca țigările sau alcoolul. Mi-am adus aminte de o întâmplare 100% adevărată care mi s-a întâmplat pe un aeroport, în timp ce mă întorceam în România.

Eram în aeroport și mă întorceam în România de la un interviu pentru o angajarea la una din companiile de top din industria jocurilor de noroc. Se aproprie de mine un bărbat de vre-o 50 de ani, avea fața aceea, o știți, de muncitor în construcții. Îi recunoști imediat oriunde, fețe obosite, tristețea din ochi, mâinile zbarcite și muncite. Omul cum v-am zis, trecut ușor de 50 de ani și mai târziu am realizat că omul întorcându-se de la muncă în România, nu avea nici o bucurie că se întoarce în țară, nu avea aceea tragere de inimă și bucuria că se întoarce la familie cu puținul agonisit în străinătățuri 🙂 cum îmi place mie să zic.

În timp ce așteptam eu să treacă timpul, omul de care am tot vorbit mai sus intră direct în vorbă cu mine, din tot aeroportul tocmai pe mine m-a găsit. A intrat în discuție cu mine și mi-a povestit că e la muncă de câteva luni și că l-a părăsit nevasta.
L-am întrebat de ce l-a părăsit, iar el mi-a spus că din cauza jocurilor de noroc. Șoc total pentru mine, din tot aeroportul acela, tocmai pe mine m-a găsit, cel care știam aproape totul despre jocuri de noroc.

Curios am început să-l descos. Ei bine omul mi-a povestit că nevastă-sa a plecat la munca în Spania și că îi trimitea omului bani acasă să pună deoparte, să strângă și ei niște bani să-și aranjeze casa. Într-o zi la o bere, un prieten avea câteva bilete la pariuri. S-a gândit să joace și el la pariuri și după numai câteva bilete a câștigat o sumă mai mare de bani. Din acel moment, mi-a explicat el, “parcă nu am mai fost om” . A început ușor, ușor, să joace, și pe măsură ce pierdea, mărea mizele ca să recupereze banii. Ajunsese să cheltuie toți banii pe care îi primea de la nevasta plecată la muncă în străinatate. Într-o zi s-a întors nevasta acasă, și când a auzit că din banii trimiși de ea s-a ales praful a decis să divorțeze pe loc. Uite așa omul nostru a rămas și fără bani, și fără nevastă, și la rândul lui a plecat la muncă în străinătate.

Crezi că ești dependent de jocurile de noroc? Citește articolul și fă testul ca să afli. Testează-te acum!

Până să începem îmbarcarea m-a atenționat să am grijă să nu joc la pariuri, să nu ajung ca el. Mi-a repetat omul cred că de cel puțin cinci ori. Cum era să-i spun eu că și eu la rândul meu joc și sunt dependendent de senzația și euforia câștigului. Ne-am salutat și asta a fost, dar nu e zi când mai exagerez întro sală de păcănele să nu mă gândesc la el, în acel moment mă ridic și ies, indiferent dacă sunt pe plus sau pe minus. Îmi dau seama că tot ce este in exces dăunează sănătății mentale sau fizice. Trebuie menținut un echilibru în orice faci, indiferent că mănânci, bei sau joci la pariuri. Aveți grijă ce bani jucați și mai ales câți, aveți grijă ca jocul vostru să nu vă afecteze pe voi sau pe cei din jur.

Lost Password