Loteria Națională oprește reclamele la pariuri

Loteria Națională Belgiană oprește difuzarea reclamelor la pariuri sportive în perioada Cupei Mondiale

În aceste zile, atenția întregii lumi este captată de evenimentul din Qatar: desfășurarea Cupei Mondiale FIFA, organizat pentru prima oară în sezonul rece, într-o țară arabă.

Controversele din jurul acestui spectacl fotbalistic sunt numeroase, de la protestele în jurul banderolelor One Love, interzise de FIFA, și până la reacțiile diferitelor organizații mondiale care sprijină drepturile femeilor.

În acest context, loteria națională din Belgia a întrerupt toate formele de publicitate pentru pariuri sportive în timpul Cupei Mondiale FIFA 2022, în curs de desfășurare, pentru a ajuta la protejarea consumatorilor de problemele cauzate de jocurile de noroc.

Decizia Belgiei vine din partea organizatorilor de loterii, alături de ministrul belgian de finanțe, Van Peteghem. Autoritățile belgiene au decis să stopeze reclamele la televiziune, radio și presa scrisă pe toată durata turneului, care a început pe 20 noiembrie și se va desfășura până pe 18 decembrie. Ministrul Van Peteghem a afirmat că jucătorii sunt mai predispuși să parieze în timpul unei competiții internaționale de fotbal, cum ar fi Cupa Mondială.

Pentru că publicitatea ar atrage probabil mai mulți jucători noi către jocurile de noroc, el a luat decizia, împreună cu Loteria, să întrerupă reclamele pentru pariuri sportive, în efortul de a reduce riscul de dependență de jocurile de noroc.

Loteria Națională Belgiană este convinsă că protecția jucătorilor este primordială și la un campionat mondial de fotbal trebuie să primeze sportivitatea și experiența spectacolului din stadioane.

Reclamele pentru pariuri sportive nu ar trebui acceptate în emisiuni sau reportaje difuzate la posturi de televiziune, radio și presa scrisă. Loteria Națională din Belgia oferă un bun exemplu prin faptul că nu își face publicitate pentru pariurile sportive pe aceste canale.

Belgia a decis limitarea depunerilor jucătorilor

Decizia a venit după ce Belgia a introdus luna trecută cea mai recentă măsură privind jocul responsabil sub forma unei noi limite de pierdere săptămânală de 200 de euro.

Limita inferioară a fost anunțată în iulie printr-un decret regal, propus de ministrul de justiție. Anterior, depozitele nete erau limitate la 500 de euro pe săptămână, conform unui decret din aprilie 2020. Limita va continua să se aplice în funcție de operator, după ce încercările de a introduce o limită „globală” – care să se aplice la toți operatorii – au eșuat.

În mai, guvernul belgian a anunțat că are planuri de a introduce o interdicție generală a tuturor formelor de publicitate pentru jocuri de noroc. Interdicția s-ar aplica în viitor reclamelor pentru toate jocurile de noroc disponibile în mod legal în Belgia, oferite de operatori online și case de pariuri terestre, cu excepția Loteriei Naționale.

Politica guvernului de la Bruxelles privind jocul responsabil și protecția jucătorilor este o parte a strategiei de promovare a responsabilizării operatorilor de jocuri de noroc cu privire la efectele nocive asupra pariorilor. Campionatul Mondial este și trebuie să rămână un eveniment sportiv, fără a constitui un prilej de pariere excesivă, încurajată abuziv de unii operatori.

Lost Password